Cel mai mare festival de blues din România, Focșani Blues Festival, își va deschide porțile în perioada 29 – 31 august 2019, la ZagaZaga, într-un decor de poveste, alături de unii dintre cei mai iubiți muzicieni internaționali de muzică blues. La ediția din acest an, va cânta live pe scena principală, în zilele de vineri, 30 august și sâmbătă, 31 august, celebrul trompetist de origine cubaneză Arturo Sandoval, un nume de referință al latin-jazz-ului din întreaga lume.
Pe „Scena Principală” de la Focșani Blues Festival, vor urca unele dintre cele mai cunoscute nume ale industriei muzicale internaționale: Arturo Sandoval & Band, Berti Barbera & Nicu Patoi, Los Mambo Jambo, Nightlosers, Horia Brenciu & HB Orchestra, Philipp Fankhauser, Kyla Brox, Julie Mayaya și Mission Cimbalom Marius Preda.
Pe scena de zi „La Hambar” de la Focșani Blues Festival, unde intrarea este gratuită, vor cânta unii dintre cei mai apreciați artiști, care vă vor „plimba” într-o călătorie muzicală: Rareș Totu Midnight Sun, Bluescore – Hanno Hoefer, Raul Kusak și Liviu Pop, Andrei Cerbu & The Crossroads și Mike Andersen.
În sesiunea de Jam Session „La Hambar”, programul festivalului va fi completat de un line-up special gândit pentru distracția iubitorilor de festivaluri: Veran Zorilă & Insieme Music Grup și Andrei Cerbu & The Crossroads.
Cei îndrăgostiți de muzica blues și de vibe-urile pline de energie ale verii, pot marca încheierea sezonului estival de festivaluri prin participarea la ediția cu numărul patru, Focșani Blues Festival, la ZagaZaga în Delta Siretului. ZagaZaga, locația unde se va desfășura în acest an festivalul, a devenit kilometrul 0 în acest an pentru muzica bună, este locul în care se participanții la festival se vor îndrăgosti de sound-urile muzicienilor străini și români, de peisajul plin de poveste, de experiența de neegalat de festival.
Pe durata celor trei zile ale festivalului, pe lângă concertele care vor atrage imediat atenția, festivalul își așteaptă participanții cu numeroase alte activități în aer liber, perfecte pentru a se conecta cu natura, printre care amintim: plimbări cu barca și caiace pe canalele resortului, pescuit sportiv, plimbări cu bicicleta, plimbări cu poneiul sau calul, aventura parc sau acces la piscina resortului.
”Focșani Blues Festival o să fie cu siguranță la superlativ în acest an, atât din punct de vedere al line-upului cât și a locației. Am pregătit totul pană în cel mai mic detaliu, pentru ca participanții să trăiască experiența unui festival de blues în mijlocul naturii. Îi așteptăm pe toțti iubitorii de blues și nu numai, să sărbărim împreună trecerea la ultima zi de vară, pe ritmuri de muzică blues.”, a declarat Bernard Cheere, președintele asociației.
Cazarea în camping va completa experința de festival, pentru cei care au nevoie de cort, organizatorii pun la dispoziție serviciul de închirierea al acestora. În cadrul complexului ZagaZaga există mai multe variante de cazare, bungalouri, iurte și case plutitoare, de unde festivalierii se pot bucura de priveliști unice și
Experiența propusă de organizatori este una accesibilă pentru toată lumea. Participarea la festival la șcena de zi este gratuită. Aici vor performa artiști de renume international, pregătiți să fie descoperiți de iubitorii de muzică blues. Fiind o ediție în premieră în acestă oază de natură, ZagaZaga, organizatorii festivalului vor asigura tuturor participanților transportul gratuit din Focșani.
Pentru ca accesul la festival să fie și mai ușor, organizatorii oferă încă un motiv să nu ratați experiența de festival în natură și momentele muzicale oferite de artiștii internaționali: transport gratuit din Focșani spre ZagaZaga și înapoi.
Plecările se fac din zona Patiseriei Marco, Strada Piața Obor, Nr. 1, Focșani.
• plecare din Focșani la ora 13:30
• plecare din festival de la ZagaZaga, după terminarea concertelor pe scena de zi, între orele 18.00 -19.00
• plecare din Focșani la ora 17:30
• plecare din festival de la ZagaZaga, după terminarea concertelor pe scena principală, între orele 23.00 – 00.00
Accesul la transportul gratuit pentru scena principală este permis pe baza brățării sau biletului de festival. Va exista un punct de vânzare bilete la Patiseria Marco, Strada Piața Obor, N4. 1, Focșani, de unde doritorii pot achiziționa bilet sau abonament începând cu 1h înaintea plecării spre festival.
Muzica blues are darul de a aduce oamenii împreună, iar Focșani Blues Festival, prin direcția artistică abordată, își propune să devină o celebrare a blues-ului.
Biletele de o zi, valabile în oricare din cele trei zile ale festivalului și abonamentele sunt disponibile pe: entertix.ro, eventim.ro, bilete.ro și iabilet.ro.
Asociația Culturală ESTICA este o organizație non-guvernamentală, neafliată politic, inițiator al proiectului Focsani Blues Festival -FBF- nominalizat de presă ca fiind cel mai mare și important Festival de Blues din România. Asociația a fost înființată în anul 2016, odată cu prima ediție a festivalului focșănean, din pasiune pentru muzica blues și din dorința de a pune Focșaniul pe harta internațională a festivalurilor de profil. Până în acest moment, Asociația Culturală ESTICA numără o echipă de 10 oameni activi și implicați, uniți de același scop: de a transforma orașul într-un important centru al mișcării Blues din România, de a aduce plus-valoare Focșaniului și de a crea o imagine pozitivă comunității locale.
Într-un spațiu în care timpul parcă a rămas oprit contemplându-i tăcerea, Siretul își ramifică brațele care se risipesc ca niște vene peste o întindere nesfârșită, dând naștere unui loc care deapănă frumusețea pământului românesc. ZagaZaga este situat în Delta Siretului, pe limita dintre județul Vrancea și Galați, în satul Doaga. Accesul la resort se face cu ușurintă fiind situat la doar 200 km de București pe E 85, (având două benzi pe sensul de mers), la 20 km de Focșani și 13 km de Tecuci.
În cadrul resortului veți gasi un ansamblu de bungalowuri mobile, case plutitoare, o cherhana, o zonă de evenimente private pentru companii, o piscină în aer liber, precum și un parc de aventură cu trasee în copaci și tiroliene, toate așezate pe malurile canalelor din resortul ZagaZaga.
Locația este perfectă pentru iubitorii de pescuit – peste 200 de trofee de crap între 15-26 kg se regăsesc în lacul resortului, plimbări cu bicicleta, cu barca sau pentru cei care vor doar să se relaxeze.
Pentru mai multe informații: www.focsanibluesfestival.ro și www.complex-zagazaga.ro.