HAPPYCINEMA® se alătură cinematografelor din peste 60 de țări care difuzează documentarul eveniment „Klimt & Schiele – Eros și Psyche”. O călătorie fascinantă prin Viena lui Klimt și Schiele, pe 19 aprilie, la Happy Cinema București, Focșani, Buzău și Alexandria.
Odată ce puternicul zgomot al tunurilor din Primul Război Mondial dispare, în inima Europei Centrale, la Viena, o epocă de aur se apropie de final. Imperiul Austro-Ungar începea să se dezintegreze ușor, ușor.
În noaptea de 31 octombrie, 1918, Egon Schiele moare la doar 28 de ani, victimă a gripei spaniole, care a cauzat peste 20 de milioane de decese. A murit privind în față boala, în singurul mod în care a putut: prin pictură.
Cu puţin timp în urmă, sala principala a Clădirii Secesiunii i-a găzduit prima sa expoziție de succes: 19 picturi în ulei și 29 de desene, care celebrau ideea de pictură ce arăta anxietățile și dorințele umane.
Cu doar câteva luni în urmă, îndrumătorul și prietenul acestuia, Gustav Klimt, moare. Încă de la începutul secolului, acesta a schimbat fundamental modul în care oamenii simțeau arta și a fondat un grup nou: Secesiunea.
Klimt şi Schiele au provocat adesea controverse în Viena extrem de conservatoare a anilor 1900, lucrările lor fiind caracterizate de o sexualitate pronunţată şi de intensitatea sentimentelor umane.
Documentarul are în prim-plan această extraordinară perioadă: un moment magic pentru artă, literatură și muzică, în care circulau noi idei, Freud vorbea despre psihic, iar femeile începeau să-și revendice independența.
Astăzi, capodoperele lui Klimt, expuse în Viena sau la Noua Galerie din New York, atrag vizitatori din toata lumea, sau devin staruri în filme precum Woman in Gold.
„Klimt & Schiele – Eros și Psyche” este conceput pentru a ghida spectatorul prin sălile Muzeelor Albertina, Belvedere, Muzeul de Istoria Artei (Kunsthistorisches), Muzeul Leopold, Muzeul Sigmund Freud și Muzeul Vienei.
Regizor: Michele Mally
Scenarist: Arianna Marelli
Invitați speciali: Lorenzo Richelmy și Lili Cole
19 aprilie ora 19:00
Tarif unic: 26 lei
Lanțul de cinematografe HAPPYCINEMA® este prezent în București (Liberty Center), Focșani (Focșani Mall), Buzău (Galleria Mall Buzău) și Alexandria (Winmarkt).
Bilete: happycinema.ro