Concertul lunii februarie – Concert de … FĂURAR

Vă anunţăm cu bucurie că Orchestra de Cameră UNIREA continuă seria concertelor aniversare dedicate Centenarului Marii Uniri, cu un „Concert de … FĂURAR” care va avea loc luni 26 februarie, ora 19.00, la Sala Mare a Ateneului Popular.

Februarie, ”Făurar” sau ”luna lupilor” era considerată în vechime o lună deosebit de nemiloasă, venind cu geruri şi viscole mari. În popor se spune că în prima jumătate a lunii îngheaţă tot, iar în a doua jumătate se dezgheaţă. Denumirea populară ”Făurar” sugerează că în aşteptarea primăverii, ţăranii începeau să-şi făurească uneltele necesare muncilor agricole.

Aidoma lor, ne gândim şi noi să făurim unelte sufletului pentru primenirea de primăvară şi vă invităm să ne încărcăm de bucuria muzicii care surprinde cel mai bine trezirea la viaţă a naturii.

În program vom asculta
– Heinrich Ignaz Franz Biber, Battalia à 10 în Re major,
– W.A. Mozart – Concert pentru fagot şi orchestră în Si bemol major, K.191,
– J. Haydn – Simfonia nr.22 în Si bemol major, Hob.I:22,
– W.A. Mozart – Simfonia nr.14 în La major, K.114

Solistul concertului este Mihai Timofte, fagot.
Conducerea muzicală aparţine lui Vincent Gruger.

BILETE

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia Ateneului Popular la preţul de 30 lei şi 20 lei –redus.

© 5Focsani