Viață fără droguri

Campania ,,VIAȚA FĂRĂ DROGURI” are ca scop creșterea nivelului de informare, sensibilizare și conștientizare a populației școlare pentru a face față, în prezent și viitor, tentațiilor consumului de substanțe adictive, pentru maximizarea șanselor de a răspunde corect situațiilor de risc care includ consumul acestor substanțe.

Viață fără droguri

OBIECTIVELE PROIECTULUI:

• Dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul unității școlare în scopul adoptării unui stil de viață sănătos, a unui comportament responsabil.
• Sensibilizarea şi educarea populației școlare în scopul evitării consumului de droguri și a altor substanțe psihotrope
• Conștientizarea pericolelor cauzate de consumul acestor substanțe
• Dezvoltarea unor abilități de petrecere a timpului liber, dezvoltarea sănătoasă și cultivarea spiritului competitiv /creativ pozitiv.

Acest proiect se vrea a fi o intervenție timpurie și necesară asupra tendințelor tinerii generații de a face abuz de substanțe psihoactive. Se dorește prevenirea consumului prin informarea cu privire la efectele negative ale drogurilor, limitarea sau întârzierea debutului consumului de droguri.

Proiectul conține sesiuni de informare a adolescenților cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, simptome şi posibilități de intervenție în cazul consumului de droguri, descrierea comportamentelor deviante și abordarea soluțiilor în situații riscante.

Sesiunile vor fi susținute de Alina Gheorghiu, redactor-șef al ziarului online ACTIV PRESS, specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, personalul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea, dar și de invitații speciali/resursă care pot completa dezbaterile programate. Sesiunile constau în prezentări adresate elevilor, discuții interactive, expunere de filme şi materiale și informări prin pliante cu privire la obiectivele proiectului. La solicitarea elevilor pot fi abordate și alte subiecte.

Sesiunile se vor derula săptămânal, la date stabilite de comun acord şi cu participarea grupurilor sau claselor selectate de unitatea de învățământ.

antidrog

ÎN CONCLUZIE:

• Toți trebuie să conștientizăm pericolul pe care îl reprezintă drogurile pentru societate.
• Toți trebuie să avem tăria să spunem NU! atunci când ni se oferă spre consum droguri.
• Toți avem responsabilități față de semenii noștri, care au devenit consumatori și trebuie să-i ajutam să revină la o viață normală.
• Toți trebuie să ne unim eforturile pentru a preveni, combate și reduce criminalitatea legată de droguri.

CAMPANIA ,,VIAȚA FĂRĂ DROGURI” este susținută de următoarele instituții:

• Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea
• Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea
• Inspectoratul Școlar Județean Vrancea
• Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea
• Serviciul de Combatere al Criminalității Organizate Vrancea
• Psiholog – Cătălina Maria Dascălu

REGULAMENT

La concurs pot participa toți elevii din clasele IX-XII, care sunt invitați să lase mesajul lor antidrog în urna specială amplasată în liceu.

La sfârșitul campaniei va avea loc o EXTRAGERE la nivelul fiecărei unității școlare.

Câștigătorii vor primi premii constând în mingi, tricouri, bilete la cinema și vouchere la ALLURE SPA.

NU UITA! MESAJUL TĂU TREBUIE SĂ CONȚINĂ NUMELE TĂU ȘI LICEUL!

După această primă extragere, mesajele necâștigătoare, de la toate liceele, vor fi reintroduse într-o singură urnă. Sorții vor decide cine vor fi norocoșii care vor pleca acasă cu un Hoverboard, 2 Biciclete și multe Gadgeturi.

antidrog

NU RATAȚI MARELE PREMIU !!!!

Implicarea elevilor de liceu din Focșani în campania “VIAȚA FĂRĂ DROGURI” va fi premiată de către noi cu o excursie de trei zile la CENTRUL DE ECHITAȚIE CABALLUS NĂRUJA.

Pentru acest lucru, fiecare instituție de învățământ liceal va antrena în concurs o echipă formată din maxim 10 elevi. Aceștia vor realiza un film de scurt metraj cu tema “VIAȚA FĂRĂ DROGURI”. Cel mai bun material video va câștiga!

© 5Focsani